Manuscrisul tău, editat după regulile limbii române.

De ce este nevoie de Logothos.

Corectoarele există de zeci de ani. Sunt utile. Dar ele nu te ajută să scrii literatură. Te ajută doar să eviți greșelile. Pentru un autor, diferența este uriașă. Totuși literatura nu se scrie doar corectând greșelile. Se scrie din idei, emoții, ritm și sens.

Logothos nu a fost construit pentru a verifica doar virgule. A fost construit pentru a înțelege ceea ce ai scris. Logothos citește ceea ce ai scris, urmărește firul gândului și te ajută să transformi o pagină corectă într-o pagină memorabilă. Logothos urmărește sensul, ritmul, vocea și intenția din spatele textului. Și te va întreba, atunci când este nevoie: „Asta ai vrut cu adevărat să spui?”

De ce Logothos nu este un asistent generalist. Este un asistent personalizat pentru literatură.

Un asistent AI generalist este construit să răspundă la orice întrebare. Astăzi poate explica fizica cuantică, mâine poate scrie cod, iar peste o oră poate recomanda o rețetă. Logothos a fost creat pentru un singur lucru: manuscrisul. Nu încearcă să știe câte puțin despre toate. În schimb, își concentrează întreaga atenție asupra textului literar, asupra structurii, stilului, coerenței și vocii autorului.

Când ceri unui model generalist să editeze un text, acesta tinde să îl rescrie prin propriile sale tipare statistice. Rezultatul poate fi corect, dar adesea pierde ceva esențial: personalitatea autorului. Logothos pornește de la o regulă diferită. Nu întreabă mai întâi „Cum aș scrie eu acest text?”, ci „Ce încearcă autorul să spună și cum îl pot ajuta să o spună mai bine?”.

Scopul său nu este să înlocuiască vocea autorului, ci să o facă mai clară, mai puternică și mai coerentă. Pentru că un manuscris nu are nevoie de încă un autor. Are nevoie de un editor.

Un editor bun nu rescrie cartea ta.

Un editor bun îți arată unde, fără să-ți dai seama, ai început să scrii cartea altcuiva. Aici începe una dintre cele mai importante funcții ale lui Logothos. Identificăm momentele în care vocea autorului se estompează. Nu pentru că textul este greșit, ci pentru că oboseala, influențele exterioare sau simpla distanță față de manuscris încep să-și lase amprenta.

Uneori, după săptămâni de lucru, un personaj începe să vorbească la fel ca autorul. Alteori, o scenă poartă ecoul unei cărți citite recent. Sunt detalii subtile, aproape invizibile, dar care schimbă identitatea unei opere. Logothos urmărește aceste deviații și le semnalează înainte ca ele să devină parte din manuscris.

Pentru că stilul nu înseamnă doar cum scrii. Stilul înseamnă să rămâi tu însuți de la prima pagină până la ultima.

Vocea autorului este singurul lucru pe care nu încercăm să-l îmbunătățim.

Tot ce facem există pentru a o proteja. De aceea, Logothos nu modifică niciodată un text fără acordul tău. Fiecare observație este o sugestie. Fiecare modificare este o alegere. Fiecare decizie îți aparține.

La începutul procesului, îți definești propriile reguli printr-un lexicon personalizat. Cuvinte, expresii, regionalisme, nume inventate, particularități de stil — toate devin parte din identitatea manuscrisului. Dacă decizi că un cuvânt trebuie să rămână exact așa cum l-ai scris, Logothos îl va respecta de la prima pagină până la ultima.

Nu încercăm să te facem să scrii ca altcineva. Încercăm să ne asigurăm că manuscrisul continuă să sune ca tine.

Oferim mai mult decât un editor. Începutul unui ecosistem.

Logothos nu a fost creat ca un instrument izolat. El reprezintă prima etapă a unui ecosistem construit pentru autori, de la prima idee până la publicarea cărții. Scriere. Analiză. Corectură. Stilizare. Traducere. Toate acestea sunt părți ale aceluiași proces.

Manuscrisul tău îți aparține în totalitate. Nu publicăm nimic fără acordul tău explicit și nu revendicăm niciun drept asupra textelor, personajelor sau universurilor create de tine.

Când consideri că manuscrisul este pregătit, drumul poate continua. Prin EvokeEbooks.com, ecosistemul literar va continua cu platforma digitală dezvoltată de Evolution Publishing House. Îți vei putea publica opera gratuit și o vei putea pune la dispoziția cititorilor din întreaga lume. Fără taxe de publicare. Fără costuri ascunse. Fără obligația de a ceda drepturile de autor. Vei putea renunța oricând.

Logothos te ajută să scrii și să corectezi cartea ta. EvokeEbooks o duce la cititori. Împreună, ele formează un ecosistem construit pentru un singur scop: să ofere autorilor independența de a crea, publica și câștiga din propriile opere.

Cum a apărut Logothos.

1. Mart. 2024

   Instrucțiunile.

   Liviu Ioan Codreanu, fondatorul lui Logothos, din cauza deziluziilor provocate de așa-zișii corectori (a se citi reportajul „Cuvântul măiestre” din secțiunea „Despre noi”), și-a construit un set complex de instrucțiuni, rafinat în sute de ore de lucru, într-un asistent AI generalist ca să-și corecteze propriul roman. Rezultatele au fost promițătoare, dar insuficiente pentru exigențele unui manuscris literar de mari dimensiuni. De la un capitol la altul, modelul își modifica stilul de intervenție, interpreta diferit aceleași reguli și nu reușea să păstreze consecvența lingvistică și editorială pe întregul text. Un simplu set de instrucțiuni putea îmbunătăți fragmente izolate, însă nu putea garanta respectarea aceleiași linii stilistice de la prima până la ultima pagină.

   Această limitare a ridicat o întrebare esențială: ce ar însemna un sistem construit special pentru literatura română, capabil să înțeleagă nu doar gramatica, ci și ritmul, vocea autorului, logica narativă și coerența unui manuscris complet? Răspunsul a devenit Logothos.

   După luni de cercetare și dezvoltare, Liviu Ioan Codreanu și Ștefan Andrei Hațegan, programatorul, au conceput o metodă proprie prin care au integrat puterea inteligenței artificiale cu un motor lingvistic și editorial dezvoltat special pentru analiza textelor literare. În loc să se bazeze exclusiv pe instrucțiuni temporare oferite unui model AI generalist, sistemul urmărește reguli stabile, verificări succesive și criterii editoriale constante, menite să păstreze identitatea manuscrisului de la început până la sfârșit.

   Astfel s-a născut Logothos: nu ca un set de instrucțiuni mai sofisticat, ci ca o suită de reguli stabilite prin decizii argumentate, pe temeiul normelor Academiei Române, pe care fondatorul a știut să le îmbine astfel încât inteligența artificială să devină un instrument editorial capabil să respecte și să protejeze vocea autorului.

2. 2025

   Construcția.

   Mii de încercări — testarea modelelor, calibrarea regulilor pentru DOOM³, integrarea perfectului simplu literar, ajustarea sensibilității stilistice astfel încât textul corectat să-și păstreze vocea autorului fără nivelare uniformă.

3. 2026

   Testul final.

   Logothos își parcurge primul manuscris întreg — Dincolo de toate visele, 789 de pagini, 178.626 de cuvinte. Cinci ore. La capăt, raportul final atestă versiunea finalizată a textului, cu o amprentă pe care oricine o poate verifica.

4. Astăzi

   Lansarea publică.

   Platforma este deschisă autorilor români, după aprobarea contului de către editura Evolution Publishing House. Deși Motorul Lingvistic Logothos a fost creat să deservească interesele editurii Evolution, cu anumite excepții, această platformă va fi pusă și la dispoziția celor ce vor învăța să o folosească.

Trei corectori. Un manuscris. O sumă rotunjită la 1500 de euro.

Manuscrisul se numea, și se numește, Dincolo de toate visele. Șapte sute optzeci și nouă de pagini. O sută șaptezeci și opt de mii șase sute douăzeci și șase de cuvinte. Roman terminat, structurat, redactat — gata să meargă spre tipar. Mai trebuia doar acel ultim pas pe care orice autor profesionist îl consideră obligatoriu: corectura editorială.

Pe primul corector l-am contactat prin canalele obișnuite. Am trimis manuscrisul, am plătit, am așteptat. Când mi s-a întors, am deschis fișierul, am parcurs câteva pagini și am simțit o strângere de inimă cu care m-am luptat zile bune înainte să-i găsesc numele. Nu puteam spune ce nu era în regulă — citisem totuși propriul text. Dar ceva era. Mi-am făcut curaj să cred că este oboseala mea. Am pus manuscrisul deoparte.

Câteva luni mai târziu, hotărât să încerc din nou, am căutat un al doilea corector. De data aceasta cu rigurozitate. Am ales o persoană cu pagină web profesionistă, prezentare îngrijită, portofoliu vizibil. Negocieri, plată, așteptare. Manuscrisul s-a întors în format Word, cu mențiunea că este finalizat. Sentimentul a revenit identic. Strângere de inimă. Bănuială pe care nu o puteam articula.

A treia oară, mi-am spus că, dacă există o singură persoană pe scena românească în care pot avea încredere absolută pentru această sarcină, este autorul unei cărți recente despre gramatica și stilistica limbii române. Cineva care publicase un volum despre folosirea gramaticii în literatura română — un text de specialitate, scris de cineva care, prin natura lucrării, trebuia să fie un specialist autentic. Contact. Înțelegere. Plată: șase sute de euro. Termen extins, pe care l-am respectat fără nerăbdare. Total cumulat al celor trei corecturi: o mie cinci sute de euro.

Capcana

Ce nu știau cei trei corectori — și ce nu va apărea pe niciun site de prezentare a serviciilor lor — este că, înainte de a trimite manuscrisul, am introdus în text un cuvânt deliberat eronat. Un cuvânt-capcană. L-am plasat astfel încât Microsoft Word să-l semnalizeze automat cu sublinierea roșie pe care o vede orice utilizator de bază al programului. O urmă vizibilă, evidentă, indiscutabilă.

Cuvântul era măestre.

Forma corectă, evident, este măiestre. Forma măiestre nu reprezintă o greșeală, ci vocativul literar al substantivului „măiestru”. Este o formă corectă din punct de vedere gramatical, specifică limbii române literare și registrelor stilistice elevate. Caracterul ei mai rar întâlnit în limba contemporană nu îi anulează legitimitatea și nu justifică înlocuirea automată în cadrul unei corecturi editoriale.

Este o tehnică pe care o folosesc în manuscrisele trimise la corectură de mai mulți ani. Funcționează pe trei niveluri simultan: este un cuvânt simplu, dar arhaic, deci poate fi „ratat” plauzibil de cineva grăbit; este semnalat clar de Word, deci nu necesită expertiză pentru a fi observat; și este suficient de literar încât un corector autentic să nu-l poată ignora — un specialist va recunoaște imediat referința la Eminescu.

Un corector care își face cu adevărat munca îl va vedea în primele minute. Va sublinia în fișier că forma corectă este măiestre, va explica scurt vocativul de la măiestru, eventual va cita versul. Va trimite manuscrisul înapoi cu această corecție efectuată, alături de celelalte. Așa funcționează profesia.

Toți cei trei corectori pe care i-am angajat pentru Dincolo de toate visele mi-au returnat manuscrisul cu măestre neatins. Subliniat de Word, vizibil pentru oricine ar fi deschis fișierul, neclintit prin toate cele trei „corecturi” pentru care plătisem un total de 1500 de euro.

Despre profesionalism, nu despre bani.

Nu despre bani vorbesc, căci nu asta este relevant. Despre modul de a lucra cu profesionalism. Pentru un autor care a scris douăzeci și două de cărți în limba română și patru în franceză, suma respectivă este recuperabilă într-o singură reeditare bine plasată. Ce nu este recuperabil este timpul: anii în care manuscrisul a stat în sertar, refuzat de propria mea decizie editorială, pentru că simțeam că nu este gata să fie expus cititorului.

Capcana a confirmat ceea ce instinctul îmi spusese de două ori, înainte să pot articula motivul. Sentimentul de „ceva nu este în regulă” pe care îl avusesem la prima și la a doua corectură nu era oboseală. Era recunoașterea inconștientă că, dacă cineva ratase un cuvânt subliniat cu roșu, ratase și o mulțime de alte lucruri pe care textul nu le semnaliza vizibil. Capcana era doar o singură eroare verificabilă într-un ocean de erori pe care numai un corector real le-ar fi depistat.

La a treia corectură, când am deschis fișierul și am văzut măestre exact unde îl lăsasem, am înțeles trei lucruri simultan. Primul: că Word semnalase eroarea, ceea ce însemna că persoana plătită să corecteze textul nu deschisese fișierul cu atenție reală, ci doar îl trecuse printr-un proces mecanic. Al doilea: că acea persoană, autoarea unei cărți de gramatică, folosise foarte probabil ChatGPT pentru a parcurge manuscrisul. Un model AI generic, neantrenat pentru limba română, fără înțelegere a normelor DOOM³, fără sensibilitate stilistică, fără cunoaștere a registrelor literare. Și care, în mod predictibil, ratează cuvinte ca măiestre — pentru că le tratează ca regularizări fonetice oarecare. Al treilea: că, dacă această capcană fusese ratată de trei ori, cu trei corectori diferiți, dintre care unul declarat specialist autoritar în domeniu, atunci problema nu era a celor trei persoane. Problema era a întregului sistem.

Diagnoza sistemică: piața de corectură în limba română

Privind retrospectiv, identific câteva caracteristici structurale ale situației pe care am trăit-o:

Lipsa unui standard verificabil. Niciun corector român nu poate fi „certificat” oficial. Oricine își poate face site, oricine își poate publica „pachete de servicii de corectură”, oricine își poate trimite oferta către autori. Nu există examen, nu există licență, nu există rețea profesională controlată. Autorul-client este lăsat să judece singur calitatea pe care nu o poate evalua decât după ce a plătit.

Asimetria informațională. Autorul plătește în avans, primește textul după săptămâni sau luni și deschide fișierul fără să aibă instrumentele necesare pentru a verifica obiectiv calitatea muncii. Word îi spune doar ce este clar greșit ortografic. Nu îi spune dacă cadența unei fraze este sub un anumit prag literar, dacă există inconsecvențe stilistice, dacă vocea narativă derivă de la un capitol la altul. Capcanele inserate deliberat, ca a mea, sunt o tehnică artizanală — autorul își construiește singur instrumentul de verificare pentru că nu există unul instituționalizat.

Apariția AI-ului generic ca scurtătură. Începând din 2023, instrumente precum ChatGPT au devenit disponibile oricui. Pentru un „corector” lipsit de etică, tentația este evidentă: copiezi textul, ceri o „corectură”, lipești rezultatul, încasezi banii. Modelul AI generic nu este antrenat pentru DOOM³, nu cunoaște formele literare arhaice, nu distinge între perfectul simplu literar și formele dialectale, nu sesizează nuanțele Eminescu–Sadoveanu–Rebreanu. Și totuși, pentru un client neavizat, rezultatul pare „corectat”. Pentru un client avizat care are propriile capcane — rezultatul îl trădează imediat.

Costul deplasat asupra autorului. Un manuscris prost corectat care ajunge la tipar îl afectează pe autor, nu pe corector. Editorul-corector își încasează banii și pleacă. Autorul rămâne cu cartea care apare pe piață cu măestre tipărit între coperte. Reputația lui literară suferă, nu a celui care a livrat slab.

Nu am fost primul autor român care a trăit această secvență. Am fost, însă, autorul care a avut, simultan, două lucruri rare: experiența profesională acumulată în douăzeci de ani de scris și de publicat — inclusiv tehnica capcanelor de verificare — și determinarea tehnică de a construi alternativa.

Construcția: mii de încercări, până la perfecțiune

Sunt mii de încercări și texte ca totul să iasă perfect. Logothos nu a fost rezultatul unei sesiuni de proiectare ordonate, ci al unei căutări obsesive — testarea modelelor, calibrarea regulilor pentru DOOM³, integrarea perfectului simplu literar, ajustarea sensibilității stilistice astfel încât textul corectat să își păstreze vocea autorului fără să fie standardizat în nivelare uniformă.

Spre deosebire de un model AI generic, Logothos funcționează pe trei niveluri care nu pot fi separate:

Nivelul ortografic. Verificare împotriva normelor DOOM³ și a Dicționarului explicativ. Recunoaște formele arhaice acceptate literar (precum măiestre), distinge între perfectul simplu și formele dialectale, separă uzul liber al limbii vorbite de norma scrisă. Capcanele de tipul măestre nu trec — și nu pentru că Logothos „știe” să le caute, ci pentru că tratează limba română ca pe un sistem cunoscut, nu ca pe un cumul de reguli importate.

Nivelul morfosintactic. Acord în gen, număr, persoană. Construcția cazurilor. Punctuația virgulei după cazul vocativ. Toate elementele pe care un corector uman atent le verifică, dar pe care un AI generic le ratează pentru că nu a fost antrenat pe corpus literar românesc.

Nivelul stilistic. Logothos urmărește cadența și ritmul, vocea, registrul, repetițiile și claritatea frazei. Aici platforma depășește simpla corectură: oferă autorului o hartă a textului, nu doar lista lui de erori.

La sfârșit, fiecare manuscris primește o amprentă SHA-256 — semnătură criptografică verificabilă, care atestă că textul a trecut prin Logothos la o anumită dată, într-o anumită versiune. Această amprentă rămâne atașată cărții și poate fi verificată oricând de oricine.

Testul final: cinci ore pentru 178.626 de cuvinte

La sfârșitul procesului de dezvoltare, mi-am recorectat propriul manuscris, Dincolo de toate visele. Aceleași 789 de pagini. Aceleași 178.626 de cuvinte. Aceeași carte pentru care plătisem 1500 de euro și așteptasem ani.

A durat cinci ore.

La capătul celor cinci ore, am închis fișierul cu o certitudine pe care nu o avusesem niciodată după cele trei corecturi anterioare: manuscrisul era ireproșabil. Nu pentru că cred eu. Pentru că textul fusese verificat, sistematic, pe fiecare strat al normei limbii române, și platforma generase raportul complet al fiecărei intervenții — fiecare modificare, fiecare amprentă, fiecare scor stilistic.

Capcana măestre nu mai era necesară. Pentru prima dată lucram cu un instrument căruia nu trebuia să-i întind curse de verificare. Un instrument care făcea exact ceea ce promitea, pe text vizibil și pe text invizibil, fără excepții și fără negocieri. Diferența dintre 1500 de euro plus ani de zile, pe de o parte, și cinci ore plus o amprentă verificabilă, pe de altă parte, nu este o diferență cantitativă. Este o schimbare structurală în relația dintre autor și procesul editorial.

Ce înseamnă asta pentru un autor român astăzi

Spun limpede ce își propune Logothos să fie și ce nu își propune. Nu este un substitut al editorului literar care decide ce merită publicat. Nu este un AI generic care „face corectură” și atât. Nu este o promisiune de perfecțiune absolută, pentru că în limba română — ca în orice limbă vie — perfecțiunea este o țintă, nu o coordonată fixă.

Este, însă, primul motor editorial dedicat exclusiv limbii române, construit din interiorul scenei literare românești, de cineva care a trăit personal problema pe care platforma o rezolvă. Nu un produs SaaS importat, adaptat superficial. Un instrument născut din necesitate, dintr-o capcană ratată de trei ori, și dintr-o decizie de a nu mai accepta ca asta să se întâmple altor autori români.

L-am construit pentru că vreau ca niciun alt autor român să nu mai plătească 1500 de euro pentru măestre.